Cui ii e frica de flexibilizarea pietei muncii?

Angajatilor sau angajatorilor? Angajatilor pentru ca li se pare ca pierd astfel siguranta zilei de maine? Sau angajatorilor care au senzatia ca isi pierd astfel pozitia de autoritate intr-o relatie cu un angajat mult mai volatil si mai greu de inregimentat?

Dar de fapt ce presupune o flexibilizare? In esenta este vorba despre o mutatie la nivel de mentalitati (stim, acestea nu se fac peste noapte, dureaza ani de zile… dar chiar si ele incep de undeva). Vestea buna este ca dintr-un anumit punct de vedere suntem deja angrenati in acest proces.

Viziunea locului de munca constant de la absolvirea facultatii pana la pensie nu mai este (credem) de mult o realitate viabila nici in Romania.

Mai avem insa cateva hopuri de trecut pana la o flexbilizare reala:

– contracte de munca pe perioada determinata vs. contracte de munca pe perioada nedeterminata;

– usurinta vs. dificultatea deciziilor de angajare/ concediere;

– flexibilitatea vs. rigiditatea organizarii muncii (program, locatie etc.);

– scaderea vs. cresterea/ mentinerea sigurantei locului de munca.

Schimbarile de mentalitati nu sunt si nu au fost niciodata usoare. Este in firesc sa cautam stabilitatea (si domeniul profesional este una din zonele predilecte in care se manifesta aceasta tendinta), dar cautarea aceasta inceteaza sa mai fie eficienta daca stabilitatea devine un scop in sine si nu un mijloc.

Stabilitatea ar trebui sa fie o consecinta si nu o ipoteza a satisfactiei atat a angajatilor cat si a angajatorilor. Si atunci, cat de greu poate sa fie sa ne schimbam perceptia vizavi de contractele de munca pe perioada determinata?

In mod similar, daca viteza de reactie a organizatiilor ar fi mai racordata la realitate, cat de lente sau de rapide ar trebui sa fie deciziile de angajare/ concediere?

De ce ne agatam cu disperare de un model de munca cu program fix (care include, paradoxal, aproape intotdeauna ore suplimentare) si de o locatie? Cat de grea sau de usoara ar putea sa fie trecerea la o viziune a efortului bazata pe rezultate si nu pe timpul petrecut la birou sau spatiul in care se desfasoara o activitate?

In realitate, raportarea la munca, program, birou, contract de munca etc sunt setate automat prin cultura, educatie si obiceiuri. Arareori ele sunt consecintele unor procese corecte de analiza si setare de prioritati. Iata deci de unde ar trebui pornit efortul de schimbare.

Iardaca solutia cresterii ratei de activitate prin flexibilizarea pietei muncii nu ni se pare una viabila pentru iesirea din criza,  statisticile care arata ca Polonia, singura tara europeana care a evitat recesiunea, este cea cu procentul cel mai mare de angajati pe perioada de timp determinata vorbesc de la sine.

Citeste tot articolul de pe Business Day pentru mai multe date statistice despre flexibilitate si avantajele ei.