Secțiune susținută de

Cum vă influențează interviul cu managerul decizia de angajare?

Portal HR \ HR Pedia \ Cum vă influențează interviul cu managerul decizia de angajare?

În proiectele de consiliere în carieră aud des comentarii legate de motivele pentru care o persoană își dorește să părăsească un job sau cele pentru care cineva decide să aleagă o companie ca viitor angajator sau nu.

În proiectele de recrutare văd uneori situații în care nu suntem conștienți de impactul pe care îl au acțiunile noastre asupra deciziei candidaților intervievați de a accepta viitoarea ofertă a companiei.

Din fericire, există încă și mai multe situații în care lucrurile se desfășoară așa cum ar trebui și proiectele se finalizează cu succes. Altfel nu mi-aș permite să aloc timp unui articol:-)

În săptămânile următoare voi avea câteva grupe de manageri care vor participa la cursul de Recrutare, fiind conștienți de impactul major pe care îl are abordarea lor în recrutarea oamenilor cu care șși vor atinge ulterior obiectivele de business agreate.

Nu aș vrea să mă bazez exclusiv pe impresiile strânse de mine, așa că vă rog să mă ajutați să facem o listă a lucrurilor care vă atrag atenția și vă pot influența decizia de angajare, după un interviu cu un manager direct. Nu ne referim la interviurile cu un recruiter sau un reprezentant al departamentului de HR, ci la întâlnirea cu managerul cu care urmează să lucrați.

Ideea mi-a venit de la infograficul de mai jos, care subliniază încă o dată importanța imaginii de angajator și influența procesului de recrutare asupra atractivității angajatorului.

Source: recruitingblogs.com via Donna on Pinterest

Dacă reușim să creștem gradul de conștientizare al fiecărei părți implicate în procesul de recrutare (candidat și angajator) cred că sunt ceva șanse să ajutăm ca lucrurile să meargă mai simplu. Ar fi multe de zis și din perspectiva cealaltă, cum se vede atitudinea unui candidat, care este percepția managerilor, așa că promit că voi reveni și cu câteva idei “calde”, după derularea acestor sesiuni de training!

Care este experiența voastră?

Data articol: octombrie 22, 2012

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam