De la 1 februarie, indemnizația minimă pentru creșterea copilului se majorează
La nașterea unui copil, părinții pot solicita intrarea în concediul de creștere și, astfel, pot beneficia de o indemnizație lunară. Limita minimă a acestei indemnizații urmează să se modifice, la data de 1 februarie 2017, odată cu creșterea salariului minim.
Valoarea minimă a indemnizației lunare pentru creșterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate în 12 luni, consecutive sau nu, lucrate în decursul ultimilor doi ani de dinaintea nașterii copilului, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010. Această sumă lunară are o limită minimă ce reprezintă 85% din salariul minim brut.
Astfel, deoarece salariul minim brut va fi majorat, la 1 februarie 2017, de la 1.250 la 1.450 de lei, indemnizația minimă pentru creșterea copilului se va mări și ea. Concret, începând din februarie, nicio indemnizație de creștere a copilului nu va putea fi mai mică de 1.232,5 lei (85% din 1.450 de lei). În prezent, indemnizația minimă este de 1.062,5 lei (85% din 1.250 de lei), astfel că majorarea efectivă va fi de 170 de lei.
Beneficiarul concediului pentru creșterea copilului și, implicit, al indemnizației poate fi oricare dintre cei doi părinți, condiția fiind ca solicitantul să fi obținut venituri impozabile timp de minimum 12 luni în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului. Începând cu jumătatea anului trecut, durata concediului pentru creșterea copilului este unică (doi ani), anterior fiind posibilă și alegerea unui concediu de doar un an.
Totodată, părinții care aleg să se întoarcă mai repede din concediul de creștere trebuie să știe că, tot de la 1 februarie 2017, stimulentul de inserție se va majora de la 531,25 la 616,25 lei. Stimulentul reprezintă, mai exact, jumătate din indemnizația minimă de creștere.
Notă: Mai multe informații despre concediul pentru creșterea copilului pot fi găsite aici, iar despre stimulentul de inserție – aici.
Articol preluat de pe Avocatnet: De la 1 februarie, indemnizația minimă pentru creșterea copilului se majorează.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam