Dacă ești consultant, recrutor intern sau ai printre responsabilitățile tale și activități din zona de recrutare, e puțin probabil să nu fi primit până acum CV-uri sau aplicații de la candidați fără job la momentul derulării proiectului de recrutare. Acestea sunt situațiile care în vest au început să fie creditate cu un potențial mare de discriminare.
Cum reacționezi când primești astfel de aplicații? Ai rețineri sau, din contră, le consideri la fel de utile ca oricare altă aplicație? La ce te gândești când primești CV-uri de la candidați care nu lucrează și cum le evaluezi?
Ajută-ne să înțelegem dacă putem vorbi la noi despre discriminarea celor fără job. Ajută-ne să facem o analiză pe cât posibil la rece a unui subiect fierbinte mai ales în vremurile de criză prin care trecem.
Răspunde până pe 18 noiembrie la intrebările din chestionarul Discriminarea celor fără serviciu. Rezultatele studiului le vom publica într-un articol viitor de pe PortalHR.
Şapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]
DetaliiRaluca Burghelea este noul Country Managing Director al Accenture România. Raluca și-a început cariera la Accenture în anul 2007, iar în prezent este Managing Director al Accenture Operations în România, rol pe care îl va păstra. În calitate de Operations Lead, ea a jucat un rol esențial în dezvoltarea activității locale din România în 6 […]
DetaliiPe 30 septembrie și 1 octombrie, la Sala Palatului din București, va avea loc IUF – The International University Fair, cel mai important eveniment educațional din Sud-Estul Europei. Reprezentanții universităților din 12 țări vor prezenta elevilor de liceu și studenților programele de licență, masterat și facilitățile la care pot avea acces (burse, surse de finanţare, […]
DetaliiZona micilor întreprinzători din România este, în mod tradițional, una extrem de dinamică, zeci de mii de SRL-uri fiind înființate în fiecare an. De la începutul anului și până în prezent peste 56.000 de SRL-uri noi au fost înregistrate, potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în timp ce procentul firmelor nou […]
Detalii