Hot Now

Job-ul tău e ce îl faci tu să fie

16 12 2015, Cristina Otel , Un comentariu, 3.527 afisari

Să găseşti job-ul pe care sa îl faci cu pasiune nu e uşor. Orice început nou va fi o provocare şi probabil va fi insoţit de entuziasm, de curiozitate. Oameni noi, loc de munca nou, sarcini noi şi noi oportunităţi de creştere şi dezvoltare. Dar „luna de miere” nu durează prea mult şi te trezeşti, mai devreme sau mai târziu, că parcă nu mai ai aceeaşi energie pentru activităţile pe care le presupune job-ul tău şi că te-ai obişnuit cu ce ai de facut. Asta nu înseamnă însă că job-ul nu (mai) e potrivit pentru tine.

Îmi aduc aminte că mă apropiam de al 5-lea an în aceeaşi companie – nu pe acelaşi job, însă – când tata mi-a zis că voi prinde rădăcini şi că voi ieşi la pensie tot de acolo. Filosofia mea e alta. Eu cred că poţi să ocupi acelaşi post sau să lucrezi în aceeaşi companie atâta timp cât ceea ce faci îţi place, te apropie de obiectivele pe care ţi le-ai propus, ai o contribuţie activă, te implici şi faci lucrurile cu drag.

După primii mei 10 ani în câmpul muncii am înţeles că job-ul meu e ce îl fac eu să fie. E valabil şi pentru tine.

E clar din start că niciun job nu e perfect, nici măcar job-ul perfect. Orice funcţie ai ocupa vor exista întotdeauna şi activităţi mai puţin interesante, repetitive, pe care ţi-ai dori să nu fie nevoie să le faci tu. Ai putea încerca, de exemplu, să îţi începi ziua cu ele ca să scapi cât mai repede şi să te poţi delecta apoi cu sarcinile care îţi plac. Nu îţi poţi începe ziua cu ele din varii motive? Nu-i nimic. Gândeşte-te care sunt sursele tale de energie şi mai ales cum ai putea să te foloseşti de ele ca să termini mai repede acele activităţi neplăcute.

Cu cât mai mult te concetrezi pe aspectele neplăcute, cu atât mai evidente şi mai supărătoare vor deveni. Şi asta îţi va da o stare apăsătoare. Te poţi trezi că le cauţi celorlalţi nod în papură, că îi „comentezi” cu orice ocazie. De ce să te laşi condus de invidie şi răutate la adresa lor şi să te supui singur la stres când ai putea să îi feliciţi pentru un succes, să îi întrebi cum le-a venit ideea unui proiect, cum l-au realizat şi să îţi creezi astfel ocazia să înveţi ceva din experienţa lor?

Poate ţi se întâmplă şi ţie câteodată să ai o zi proastă, să ai senzaţia că nimic nu îţi iese aşa cum ar trebui. Eu am înţeles că e ok să mai am şi zile din astea. Îmi iau timp să mă plâng puţin şi să descarc din frustrări dupa care merg mai departe. Citeam aici că poţi fi mai fericit dacă savurezi sau îţi dai voie să te bucuri de momentele bune pe care le-ai avut: un super feedback pe care l-ai primit pe un proiect abia încheiat, o prezentare reusită, un „mulţumesc” primit când te aşteptai mai puţin, orice experienţă pozitivă. Asta te va ajuta să îţi îmbunătăţeşti semnificativ ziua.

Am mai înteles că ce scrie în fişa postului e doar o parte mică din ce presupune de fapt un job, că titulatura – oricare ar fi ea – îţi asigură poate 20% din autonomia pe care ai putea-o avea. Te poţi mulţumi şi cu asta, sigur. Dacă îţi doreşti însă mai mult, e responsabilitatea ta să obţii restul de 80%. Arată-le că poţi face mai mult, că vrei să îţi pui amprenta pe lucrurile pe care le faci, pe procesele în care eşti implicat. Ţi-ai dori să te ocupi de un anumit proiect? Minunat! Ţi-ai exprimat această dorinţă? Oamenii cu care lucrezi au şi ei treburile lor şi nu vor sta să îţi citească gândurile. Întâlneşte-te cu managerul tău şi vorbeşte despre ideile tale şi despre ce te motivează. E mult mai productiv şi util decât să stai să te plângi că faci mereu doar aceleaşi lucruri şi că nimeni nu îţi dă ceva mai interesant de făcut.

După ce ocupi aceeaşi poziţie în cadrul unei companii nu strică să te întrebi periodic de ce faci ceea ce faci, dacă îţi mai place, dacă mai poţi aduce ceva nou rolului, dacă ţi se mai potriveşte postul şi să îţi consulţi din când în când busola internă ca să te asiguri că mai eşti pe cursul potrivit către obiectivele pe care ţi le-ai stabilit.

Iar dacă răspunsurile la întrebările de mai sus îţi arată că poate e momentul să faci o schimbare, e şi varianta asta de luat în calcul, chiar dacă poate părea uneori incomodă. Până la urmă viaţa e scurtă, e păcat să o petreci enervându-te din chestiuni legate de job sau făcând ceva ce nu îţi (mai) place să faci.

Comentarii (1)
  1. Ion Bogoslov spune:

    Buna seara
    Interesanta abordare, ideea este ca dupa 17 ani intr-o afacere de unde poti sti ce sa cauti si mai ales ce ti se potriveste ?
    Eu am o asemenea problema si ma macina de ceva timp.
    Poate dupa sarbatori o sa reusesc sa fasesc raspunsuri la intrebarile mele.

Adauga comentariu

Cele mai noi

În acest an, training session-urile se axează atât pe dezvoltarea personală, cât și pe cea profesională. Deoarece adaptabilitatea reprezintă una dintre cele mai importante și căutate abilități soft, anul acesta ne-am adaptat și noi! Evenimentul se va desfășura în mediul online astfel ești la un click distantă de o saptamână gratuita în care vei avea […]

Detalii

Legislația privind prevenirea și sancționarea discriminărilor și cea privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați au fost modificate de un act normativ ce se aplică de luni. Astfel, de-acum e considerată formă de discriminare și hărțuirea morală la locul de muncă, salariații hărțuiți putând fi despăgubiți, în urma deciziei unei instanțe […]

Detalii

Școala de Valori a lansat pe 20 iulie Tabăra online Laboratorul de cariere, o premieră în educația alternativă românească: primul program de experiențe pentru succes în care tinerii cu vârste între 16 – 20 ani își pot dezvolta abilitățile și identifica oportunitățile de dezvoltare academică și de carieră. Înscrierea în tabăra are loc până pe […]

Detalii

Absolvenții din promoția 2020 de la ciclul de licență și masterat din toată țara, dar și tinerii profesioniști care se află în căutarea unui loc de muncă sau unui program de internship/trainee sunt invitați să acceseze gratuit portalul de carieră Hipo.ro, unde până pe 14 august, se desfășoară Târgul Virtual pentru Absolvenți 2020, un eveniment […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter