Liana Buzea: „De pe banca de rezervă oricine este zmeu sau poate să dea sfaturi prețioase.”

Vă mai aduceți aminte de Liana Buzea? Acum mai bine de 2 ani am stat de vorbă cu ea despre ce înseamnă să muncești într-un ONG, despre provocări și motivații, despre Let’s Do It Romania și despre activități de voluntariat ca mod de viață. Și pentru că ne întrebăm adesea ce mai fac cei care fac bine, am reușit să o mai „prindem” cu câteva întrebări și mai ales… cu câteva răspunsuri ca să ne convingem încă o dată că, atunci când mulți nu mai au speranță că se poate schimba ceva, există oameni care cred cu tărie că pot scoate în evidență partea bună a lucrurilor și muncesc în fiecare zi pentru asta, ca un fel de zâne bune de care adesea nu știm.

Ce ai mai făcut în ultimii 2 ani? Ți-ai continuat activitatea în zona ONG? Cum?

Din 2011 muncesc în continuare la „Plantăm fapte bune în România” – inițiativa de împădurire a țării. Deci sunt în continuare în ONG-ul pe care l-am înființat în 2008, cu un proiect care are rezultate foarte frumoase după aproape trei ani de existență. Ne-am extins în 12 județe, avem peste 7000 de plantatori care de-a lungul anilor ne-au sădit și îngrijit peste 138.000 copăcei, avem o aplicație online pe care implicăm oamenii în raportarea tăierilor de păduri. A fost un drum anevoios, mai ales începutul. Cel mai greu a fost să ne construim renumele pe sectorul păduri și să mă desprind de un proiect care părea îmbatabil pentru mine și pentru realizările unui activist. Nu pot spune că am reușit să fac ceva la fel de mare, dar pot spune cu toată tăria că am progresat foarte mult prin acest proiect. Personal și profesional. Partea cea mai frumoasă este că începând cu acest an îmi împlinesc și aptitudinea de întreprinzător. Am încheiat facultatea realizând că am mai degrabă profil de întreprinzător decât de manager. Concret, prefer să construiesc propria structură cu propriile obiective decât să funcționez într-una existentă cu obiective de care nu sunt legată puternic sau cu o cultură pe care poate nu mi-aș putea-o asuma armonios. Anul acesta am lansat Magazinul de copaci ca o activitate economică pe care o derulăm în organizație. Vindem copăcei vii, deci cu rădăcină, pe care oricine să-i poată planta alături de cei dragi. Iar copăceii au o semnificație în conformitate cu temperamentul lor. Preferatul meu: teiul. Arborele iubirii, așa cum l-am declarat noi.

Te-ai mai lovit de mentalitatea despre care ne povesteai (toate lucrurile sunt de vânzare, de ce să ne chinuim să salvăm un petic de pământ sau o casă dărăpănată)? Cum ai depășit-o?

M-am lovit de mentalitatea asta, însă mult mai puțin.  Trec la modul general puțin, dar nu pot să nu mă bucur să spun lucrurile acestea. S-a schimbat percepția în societatea noastră față de implicarea în comunitate destul de mult față de 2010. Ceea ce consider eu că a produs schimbarea este pe de o parte faptul că noi, ca țară, am avut o mișcare socială construită sistematic în sectorul ONG în colaborare cu toate celelalte sectoare (public, privat) care a fost promovată activ pe unul din cele mai urmărite posturi TV (Let’s Do It, România!), pe de altă parte faptul că am avut o scânteie în ianuarie 2012 (modificările propuse legii sănătății și felului în care Raed Arafat a susținut punctul de vedere) care a fost un element care stă la baza actualei scântei, cea cu Roșia Montana, faptul că am avut un candidat la primăria capitalei României care avea background de ONG (Nicușor Dan) pe care o țară întreagă l-a urmărit, sau că avem în acest moment o altă mișcare socială care scoate oameni din case pentru cel mai elementar lucru – apărarea statului de drept – (Salvați Roșia Montana). Ne-am schimbat ca societate în acești ultimi ani. S-au întărit foarte mulți oameni în încrederea că implicarea concretă contează. Și au luat atitudine. Lucrurile acestea contează. Enorm. Dacă mai dau de oameni care consideră că nu se poate, deja reacționez mult mai detașat. Îmi dau seama că așa cum orice om de succes se implică activ pentru a progresa, așa și noi ca societate, muncim pentru a vedea rezultate. Perspectiva asta începe să o aibă din ce în ce mai multă lume. Iar lucrul acesta mă bucură.

Cu ce gânduri te trezești dimineața? Cu ce gânduri te culci seara?

În primul rând mă bucură faptul că am oameni cu care mă înțeleg bine, lucrez bine și cu care fac performanțe.  În al doilea rând stau bine cu sănătatea și mă bucur de proiectul pe care îl am. Lucrurile acestea elementare nu le trăisem de mult. Bucuriile sunt mult mai multe acum. Mai departe, cea mai mare parte din energia mea merge acum spre afacerea socială pe care am lansat-o recent. Petrec mult timp gândindu-mă la ce putem face pentru a o construi armonios.

Ce e cel mai ușor în munca pe care o faci? Ce e cel mai greu?

Nu e nimic ușor. Însă mă simt mult mai stăpână pe ceea ce am de făcut. Mi-am schimbat perspectiva asupra rolului meu, asupra felului în care interacționez cu oamenii și asupra felului în care pot produce rezultate. Iar faptul că am o echipă cu care lucrez bine mă ajută foarte mult. Cel mai greu… când sună toate telefoanele deodată și sunt lucruri urgente de făcut la fiecare capăt al firului 🙂

Ce i-ai spune cuiva care are consideră că tot efortul acesta de a schimba lumea este inutil?

Să o schimbi este într-adevăr greu. Să scoți partea bună pe care o are fiecare în el și să o faci să se manifeste mult mai des este altceva. Despre asta putem vorbi. Pentru a face asta important este să îți dai seama dacă poți să îți asumi un lucru concret pe care vrei să-l schimbi, apoi munca din spate să o poți estima cât mai bine și să îți analizezi cât mai bine forțele tale. Este un pic mai greu să faci lucruri concrete decât pare la prima vedere. Un alt lucru esențial este să scape de atitudinea critică înainte să se fi pus în pantofii celui pe care îl critică. Cel mai mare detractor al nostru, ca societate, este faptul că vorbim de pe margine, fără să fi dus noi înșine ceva la bun sfârșit și fără să ne gândim înainte ce-am putea noi face să ajutăm. Ca să fac o asociere cu sportul, de pe banca de rezervă oricine este zmeu sau poate să dea sfaturi prețioase. Abia pe teren se vede cine este valoros și cine poate marca puncte concret. Dacă nu vii la antrenamente, dacă nu joci cu echipa atunci când e marele meci, degeaba critici de pe margine după aceea.

Până la urmă, orice obiectiv este ca o mică afacere: ai nevoie de oameni, de resurse și de un mod prin care te asiguri că îți atingi obiectivele (să nu-i zic chiar un sistem, dar un proces bine pus la punct cu siguranță este necesar). Am avut multe persoane în jur care își doreau să facă ceva pentru comunitate, însă atunci când a fost vorba de muncă efectivă, de lucrul cu resurse materiale limitate sau chiar cu oameni puțini, am văzut cum s-au împuținat.