Secțiune susținută de

Responsabilul pentru siguranța și sănătatea în muncă

Portal HR \ HR Pedia \ Responsabilul pentru siguranța și sănătatea în muncă

Salariatul care se ocupă de activitățile de prevenire și protecție ce țin de securitatea și sănătatea în muncă (SSM) este desemnat prin decizie scrisă a angajatorului, conform legislației în vigoare. Totuși, nu orice persoană poate fi responsabil cu SSM.

Desemnarea unuia sau mai multor salariați responsabili cu SSM la nivel de companie se face prin decizie scrisă a angajatorului, reiese din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 și din normele sale de aplicare.

„Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnați în funcție de mărimea întreprinderii și/sau unității și/sau riscurile la care sunt expuși lucrătorii, precum și de distribuția acestora în cadrul întreprinderii și/sau unității”, scrie în norme.

Însă desemnarea pentru această funcție se face în funcție de anumite condiții. În primul rând, responsabil cu SSM poate fi numai un individ angajat cu contract individual de muncă cu normă întreagă. Asta înseamnă, automat, că niciun salariat cu normă parțială nu poate ocupa funcția.

În al doilea rând, salariatul desemnat trebuie să aibă o minimă pregătire în domeniul SSM (corespunzătoare unui nivel mediu). Asta implică, mai exact, studii liceale teoretice în profil real sau studii liceale tehnologice în profil tehnic (dovedite cu diploma de studii) și un curs în domeniul SSM cu o durată minimă de 80 de ore (dovedit cu certificatul de absolvire).

Citește tot articolul aici: În ce condiții se face desemnarea la firmă a unui responsabil cu SSM și cu ce se ocupă acesta

Data articol: septembrie 3, 2018

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam