Speranța: ușa care s-ar putea să nu se deschidă dacă nu pui mâna pe clanță…

Îmi amintesc că, la preluarea unui mandat de CEO, am avut nevoie de șase luni ca să elimin din vocabularul managerilor mei cuvinte precum: sper, îmi doresc, cred că…Nu este suficient să speri sau să îți dorești, le spuneam. Ca manager trebuie să faci mai mult decât atât: să faci ca lucrurile să se întâmple!

Liderii si managerii adevărați nu speră, ci fac lucrurile să se întâmple! Ei pot performa doar dacă sunt responsabili. Iar responsabilitatea înseamnă curajul de a acționa si de a trage după tine echipa care, la rându-i, să acționeze! Altfel cum să bifezi obiectivele..?

De aceea, în viziunea ,dar mai ales în experiența mea, ”speranța” nu este un sentiment prea „reușit”…Este sentimentul oamenilor temători, pasivi, lipsiți de acțiune. Speranța, fie ea sentimentul dominant in viața personală sau profesională, înseamnă pentru mine un fel de pasivitate, așteptare continuă, auto-amăgire…De fapt, speranța ar trebui să fie mult mai mult, să fie scânteia , impulsul către acțiune și mobilizare, dârzenia de a reuși.

Cu exprimări de genul sper că va funcționa, îmi doresc o echipă mai bună, cred că ne descurcăm cumva…nu ajungem nicăieri. Speranța, DOAR speranța nu duce nicăieri. Acest tip de exprimare și, implicit, atitudine este o așteptare fără finalitate, fără acțiune, fără implicare…Grav este însă că acest spirit al pasivității și al lipsei de acțiune pe care îl poate manifesta la un moment dat un manager se poate propaga în toata organizația.

Nici clișeul speranța moare ultima nu funcționează pentru un lider și un manager adevărat. Nici în viată și nici în business. De fapt nu funcționează deloc. Dacă vrei să reușești în viață și, implicit și în carieră, dacă vrei să trăiești bine, nu ai cum să te bazezi doar pe speranță și să aștepți. Dacă vrei cu adevărat, trebuie să faci lucrurile să se întâmple.

Gândiți-vă cum ar fi ca, de exemplu, un sportiv de performanță să intre într-o competiție doar cu speranța că va câștiga…? Ca să câștigi trebuie să te antrenezi zi de zi, să te pregătești bine, să înveți să valorifici corect resursele fizice si psihice de care dispui. Trebuie să fii responsabil pentru propria viață, pentru propriile acțiuni și, în final, pentru victoria în concursul zilnic pe care îl ai în viață sau în carieră.. Deci fii responsabilul propriei vieți, propriilor acțiuni.

La fel și in business: a fi manager nu înseamnă doar o titulatură pe cartea de vizită și speranța permanentă că mâine va fi mai bine sau că se va întâmpla ceva care va readuce lucrurile pe făgașul lor normal. Dimpotrivă, a fi manager înseamnă să fii mereu în alertă, să fii dinamic, să fii mereu in acțiune, să cauți mereu soluții la provocările de azi sau la cele de mâine.

Așadar, nu e nimic rău în a spera. Dar numai dacă acest lucru conduce la acțiune și nu la amăgire și pasivitate.

A propos : încercați să vă urmăriți și să vedeți de câte ori pe zi sau pe săptămână vă agățați în expresiile voastre curente de conceptul de ”speranță”! Veți fi uluiți!

Nu spun că acesta este adevărul absolut. Vor fi mulți poate care vor spune că speranța contează, motivează etc. Nu vreau să îi contrazic. Acestea sunt doar opiniile, convingerile mele confirmate de-a lungul timpului, concluzii raportate la cazuistica mea și a partenerilor mei de business. De aceea nu mă aștept să fiți de acord cu cele spuse de mine. Scopul meu este doar de a vă face să reflectați și să priviți lucrurile și dintr-o altă perspectivă…Și dacă vă regăsiți în aceste situații, sper (da, de data aceasta chiar sper 🙂 ) să vă ajute ceea ce scriu, mai ales că exemplele și argumentele mele vin din lumea reală, din lumea în care oamenii apelează la mine pentru că ajung în dificultate. De aceea mă pot raporta doar la cazurile în care am sprijinit oameni ca să poată ieși din dificultate, la experiențele mele personale și profesionale .

Așadar, voi, cu experiențele voastre, de câte ori ați folosit speranța pentru a vă ascunde de necesitatea de acționa, de a face lucrurile să se întâmple cu adevărat pentru voi..?