Hot Now
marire salariala

Salariul minim brut pe țară ar putea crește cu 150 de lei, de la 1 ianuarie 2020, conform unor declarații de astăzi ale premierului Ludovic Orban. Asta ar însemna ca, de la 2.080 de lei, acesta să ajungă la 2.230 de lei. Decizia majorării salariului minim urmează să fie luată până la finele lunii noiembrie […]

Detalii

Orice manager a trecut la un moment dat printr-o discuţie în care unul dintre membrii echipei sale i-a cerut o mărire de salariu. Deşi acest moment poate fi inconfortabil, mai ales dacă discuţia nu a fost anunţată, tu, ca manager, trebuie să ai in vedere că, indiferent cât de stânjenitoare poate fi discuţia pentru tine, […]

Detalii

Salariul minim brut va crește pentru a doua oară în acest an și va deveni, începând de la 1 iulie, 800 de lei, ceea ce înseamnă că toți angajatorii care au salariați plătiți cu minimul pe economie trebuie să le mărească acestora leafa de luna următoare.

Detalii

Câteva zeci sau, în cele mai bune cazuri, câteva sute de lei primite în fiecare an în plus la salariu sunt suficiente pentru a creşte nivelul de încredere al angajaţilor în compania pentru care lucrează şi de a-i face mai implicaţi.

Detalii

2013 se anunţă a fi un an mai bun pentru majoritatea românilor, asta bineînţeles dacă măsurile propuse de politicieni în programele de guvernare vor fi puse în practică.

Detalii

De cele mai multe ori cand vorbim despre solicitarea de crestere a salariului avem in vedere punctul de vedere ale celui care isi face curaj si isi aduna argumente ca sa ceara si aproape deloc la cel care primeste aceasta cerere si trebuie sa ofere un raspuns. Daca emotiile si dificultatea discursului coerent ni se […]

Detalii

Am primit aceasta intrebare de la cititorii nostri de pe Unica.ro. Cum sa cer o marire de salariu? Stiu ca o merit si firma si-o permite. Dar mie nu prea imi place sa discut despre bani, sa cer banii… mi-e cam rusine. Dar in acelasi timp am si nevoie de un buget mai mare. Nu […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter