4 abilităţi esenţiale în 2013
Cel mai probabil, 2013 va fi un an dificil cu multe provocări în domeniul HR-ului, cu decizii organizaţionale luate precaut, dar şi cu bugete (în continuare) limitate pentru recrutarea noilor angajaţi. Va fi un an în care atât cei angajaţi, cât şi cei aflaţi în căutarea unui nou loc de muncă sau altei oportunități profesionale, vor fi nevoiţi să dea dovadă de abilităţi şi rezultate foarte bune.
Experţii spun că patru abilităţi sunt esenţiale şi necesare în 2013 pentru a avea succes:
1. O comunicare clară – este şi va rămâne cea mai importantă abilitate a celor care vor să evolueze. Modalitatea precisă de expunere a punctului de vedere şi capacitatea de a face conexiuni prin intermediul comunicării vor fi absolut necesare și în 2013.
Dificultatea unor persoane de a ţine o prezentare sau chiar şi de a scrie corect poate avea o explicaţie (dar nu o scuză) în prezenţa tehnologiei în viaţa noastră. Comunicăm tot mai mult în mediul online, folosim semne în loc de cuvinte sau suntem tot mai grăbiţi şi nevoiţi să facem faţă mai multor sarcini.
2. Brand-ul personal – Indiferent că suntem sau nu conştienţi de el, fiecare dintre noi are posibilitatea să își definească un brand personal. Fiecare reacţie, gest, răspuns sau comportament avut în mediile offline şi online spune ceva despre noi, ca indivizi. Acesta este brandul, imaginea pe care o ai. Este indicat ca expunerea angajaţilor în mediile social media (Twitter, Facebook, LinkedIn sau blog) să fie una civilizată, deoarece din ce în ce mai mulți angajatori urmăresc comportamentele lor acolo.
3. Flexibilitatea – Capacitatea de a răspunde noilor cerinţe ale angajatorilor, de adaptare la schimbări permanente, de a ieşi din zona de confort, toate acestea ţin de abilitatea de a fi flexibil. Angajatorii vor căuta angajaţi deschişi la a învăţa lucruri noi, abilităţi sau instrumente noi.
4. Îmbunătăţirea productivităţii – Este de preferat ca angajaţii să fie preocupaţi de noi metode de îmbunătăţire a productivităţii personale, mai spun experţii. În acest an, mulţi angajatori se vor axa pe performanţă, pe oameni creativi, cu iniţiativă, care înţeleg nevoile organizaţiei şi contribuie la dezvoltarea ei. Acest tip de comportament, dar şi o atitudine proactivă vor fi elemente de diferențiere între un angajat productiv şi un altul neproductiv.
Mai multe detalii despre importanța acestor abilități cheie în 2012 poți găsi citind tot articolul Must-Have Job Skills in 2013.
Tu pe care dintre aceste abilități vrei să o îmbunătățești anul acesta?
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam