Cirque du Soleil – cultură organizațională la puterea creativității
S-ar putea ca un articol despre circ și saltimbanci pe PortalHR să vă facă să ridicați cel puțin o sprânceană. Dar dincolo de fascinația pentru măiestria celor de la Cirque du Soleil, ceea ce ne-a convins să scriem despre ei este un subiect cât se poate de relevant pentru HR: dilema referitoare la genul de cultură organizațională care poate să se hrănească atât de consistent din creativitate, originalitate și, de ce nu, din curajul diferenței.
Până să ajungem însă la subiectul culturii organizaționale, să ne oprim puțin asupra modului în care organizația Cirque du Soleil poate fi considerat un exemplu de integrare a unor seturi de abilități cât se poate de diferite și adesea divergente. Soluția pentru o astfel de provocare pare să fie nu aplanarea tensiunii (cum ar fi aparent logic) ci, din contră, menținerea ei. În plus, așa cum arată articolul Lessons from Cirque du Soleil:
– orice constrângere (legată de bugete, clienți, diferențe de abordare) poate fi transformată în catalizatori ai creativității;
– asumarea riscului este un lucru firesc și chiar de dorit;
– adaptarea la cultura clientului este critică.
Cât despre cultura organizațională, filmul de mai jos spune mai mult decât am putea noi explica:
Voi cum vă întăriți cultura organizațională? Cum transformați diferențele în avantaj competitiv?
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam