Dreptul la cele 20 de zile
Cel puțin 20 de zile de concediu de odihnă în fiecare an trebuie să primească fiecare salariat. Iar acum angajatorii nu mai au niciun motiv să le acorde acestora fie și o zi mai puțin de-atât.
Apariția Legii 12/2015 este doar o măsură de punere în acord a legislației autohtone cu cea europeană. Pentru că salariații aveau și până ieri dreptul la cel puțin 20 de zile de concediu de odihnă anual chiar și în situația în care se aflau un an întreg în concediu medical.
Cu toate astea, unii angajatori nu s-au sfiit până acum să ignore legislația europeană și să aplice doar prevederea din Codul muncii potrivit căreia concediul de odihnă trebuie acordat proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
Constituția României stabilește că, în urma aderării la Uniunea Europeana, prevederile tratatelor constitutive ale UE și celelalte reglementări comunitare obligatorii au prioritate în fața dispozițiilor contrare din legile interne.
Astfel, Directiva europeană 88/2003 stabilește că fiecare stat membru trebuie să ia măsurile necesare pentru ca salariații să aibă parte în fiecare an de un concediu plătit de minimum patru săptămâni.
În ianuarie 2009, în urma interpretării acestei prevederi europene de către Curtea de Justiție a UE, prin hotărârea dată în cauzele conexate C‑350/06 si C‑520/06, s-a decis, în esență, că salariații au dreptul la concediu plătit chiar dacă stau un întreg an în concediu medical.
În plus, Legea 12/2015 dispune că, la stabilirea concediului anual de odihnă, sunt considerate perioade lucrate și cele aferente concediului de maternitate, de risc maternal și pentru îngrijirea copilului bolnav.
În afara de aceste aspecte, Codul muncii nu face niciun fel de diferențiere între salariații cu normă întreagă și cei cu fracțiune de normă, astfel că ambele categorii de angajați au dreptul la cel puțin 20 de zile de concediu de odihnă în fiecare an.
Prin urmare, deoarece de azi s-a clarificat în legislație și aspectul legat de concediile independente de voința salariaților, niciun angajator nu mai are vreun motiv să refuze acestora dreptul la cele 20 de zile.
Articol de Alexandru Boiciuc, preluat de pe Avocatnet.ro.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam