Secțiune susținută de

Pensia internațională 2017: Cum obții pensie și pentru perioadele lucrate în alte state

Portal HR \ HR Pedia \ Pensia internațională 2017: Cum obții pensie și pentru perioadele lucrate în alte state

Persoanele care au lucrat, în condiții de legalitate, și în alte state europene, pot să beneficieze de drepturi de pensie și din România, dar și din celelalte state, în conformitate cu reglementările în vigoare. Practic, stagiile de cotizare din celelalte țări vor fi avute în vedere la stabilirea pensiei de către autoritățile române. În cele ce urmează, vom enumera aspectele importante de care trebuie să țină cont cei care au lucrat și în afara țării noastre.

Persoanele care au lucrat în mai multe țări pot beneficia de drepturi de pensie în fiecare dintre ele. Dacă ne referim la statele din Uniunea Europeană, la Elveția, Islanda, Norvegia sau Lichtenstein, atunci stabilirea pensiei pentru perioadele în care au lucrat într-una dintre aceste țări ține cont de regulile stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Regulile sistemului de stabilire a pensiei din România nu sunt identice cu cele din alte state, iar persoanele care lucrează în mai multe țări ar trebui să se documenteze cu privire la condițiile de acordare a pensiei din statul străin în care muncesc. Spre exemplu, vârsta legală de pensionare diferă de la un stat la altul. Culegerea acestor informații esențiale din fiecare stat, înainte de a merge cu o cerere de stabilire a pensiei la casa de pensii din România, este importantă pentru a nu avea surprize la momentul în care vom primi o pensie mai mică decât ne-am fi așteptat, de exemplu.

Firește, cele mai importante aspecte ce trebuie respectate pentru a putea beneficia de drepturile de pensie din celelalte state este ca munca în alte țări să se fi desfășurat în condiții de legalitate și cineva să ne fi plătit contribuțiile aferente. Altfel, pentru perioadele în care am lucrat fără îndeplinirea condițiilor de legalitate în muncă din țara respectivă, nu putem spera ca ele să fie luate în calcul nici la stagiul minim de cotizare, nici la stabilirea valorii pensiei cerute în România (sau în oricare alt stat).

Apoi, pentru ca anii lucraţi în străinătate să fie luaţi în considerare, solicitanţii trebuie să fi muncit în fiecare stat cel puţin un an, după cum prevede regulamentul. În unele țări, este obligatoriu să fi lucrat o anumită perioadă pentru a dobândi dreptul la pensia corespunzătoare – în România, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, potrivit reglementărilor în vigoare. La calculul pensiei însă, casa de pensii trebuie să aplice principiul cumulării perioadelor de cotizare, ceea ce înseamnă că va lua în calcul toate perioadele în care ați lucrat în alte țări, ca și cum ați fi lucrat pe teritoriul României.

Spre exemplu, știind că stagiul de cotizare minim în România este de 15 ani, iar în statul X, de 20 de ani, o persoană care a lucrat zece ani în România și șapte ani în statul X poate să ceară pensie în România chiar dacă aici nu a lucrat decât zece ani, deoarece casa de pensii română este obligată să ia în calcul perioada de cotizare din statul străin – ceea ce duce la depășirea limitei minime de 15 ani.

Notă: De reţinut este că ţara noastră are încheiate acorduri bilaterale pe modelul regulamentelor europene cu Macedonia, Turcia, Coreea de Sud, Moldova, Canada şi Israel. Totodată, România aplică alte acorduri şi convenţii bilaterale de securitate socială cu Maroc, Armenia, Belarus, Ucraina şi Rusia. Așadar, și cei care au lucrat într-una dintre aceste țări pot să obțină o pensie internațională.

De asemenea, trebuie să știm că nu avem la dispoziție soluția „recuperării” contribuțiilor făcute în alte state. Dacă vorbim de unul dintre statele menționate mai sus, perioada pentru care am contribuit la pensii și valoare contribuțiilor vor fi avute în vedere la momentul în care ni se va stabili pensia totală. În orice caz, aceste contribuții din străinătate nu se vor pierde.

Unde și cum facem cererea în România?

Cererea de pensie va trebui depusă la casa de pensii din țara în care locuim sau din ultima țară în care am lucrat, stabilește regulamentul european ca principiu. Asta înseamnă că nu putem să facem o cerere în oricare dintre țările străine în care am lucrat, după bunul plac. În România, cererea se depune la casa teritorială de pensii de care aparținem cu domiciliul, însoțită de documentele doveditoare.

Apoi, autorităţile române sunt cele care se ocupă de stabilirea pensiei pentru toate perioadele lucrate în celelalte țări. În acest sens, casa de pensii la care am făcut cererea este cea care trebuie să se ocupe de toate calculele, să ceară informațiile necesare cu privire la sistemele de pensii din țările respective etc. Noi, ca solicitanți, nu trebuie să furnizăm casei de pensii informațiile legate de normele legale aplicabile din străinătate, de pildă, aceasta fiind responsabilitatea celor de la casa de pensii.

Atunci când facem cererea la casa teritorială de pensii, trebuie să ne asigurăm că respectăm cerințele de acordare din țara noastră (adică Legea nr. 263/2010). În România, se pot obține cinci tipuri de pensii: pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parţială, de invaliditate şi de urmaş.

Pentru fiecare dintre aceste tipuri, legea stabilește reguli diferite și trebuie depuse documente diferite, după cum vom vedea în cele ce urmează. În principiu, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru barbaţi şi de 63 de ani pentru femei, iar stagiul minim şi cel complet de cotizare sunt de 15, respectiv 35 de ani, însă atingerea acestora se face prin creşteri graduale, ceea ce face ca unele persoane să poată obține pensia pentru limita de vârstă mai devreme.

Citește toate informațiile de care ai nevoie în articolul de pe Avocatnet: Pensia internațională 2017: Cum obții pensie și pentru perioadele lucrate în alte state.

Save

Data articol: ianuarie 30, 2017

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam