Imaginea angajatorului și capcanele creativității

“Are you hiring clowns?” se întreba Lance Haun acum caţiva ani vizavi de creativitatea exagerată a întrebărilor folosite de recrutori. Aceeaşi întrebare ar trebui pusă şi atunci când HRul îşi propune să poziţioneze compania drept angajator “cool”. Pe cine vrea să atragă în acest mod? Ce oferă şi ce aşteaptă în schimb?

De câteva zile internetul e animat de fenomenul Harlem Shake. În cazul de faţă ne interesează versiunea “office”, care pare să-i fi prins pe mari şi mici (YouTube/harlem shake office edition). Pe pagina Facebook EMEA răspunsul la întrebarea: cum e să lucrezi la Facebook? e dat printr-un video în stilul Harlem Shake. Fără a avea aceeaşi întrebare în prim plan, unele companii autohtone aleg să se prezinte în acelaşi mod (McCann Bucuresti, MindMagnet Cluj).

Cu precizarea că am înţeles cu toţii fun-ul aferent, vă propun să întoarcem situaţia şi pe alte părţi. Este distracţia de la birou elementul principal de atracţie, AS-ul din mâneca recrutorului? Poziţionarea drept angajator “cool” are corespondenţă în realitatea/cultura companiei? (găsesc că nu te poţi promova prin Harlem Shake în timp ce blochezi porturile de internet pentru SoundCloud şi Facebook).

Cred că în curând Susan Cain va trebui să scrie o carte intitulată: The power of introverts in a world that can’t stop dancing (aluzie la Quiet: the power of introverts in a world that can’t stop talking). De bine, de rău, în companie nu sunt numai extrovertiţi ci şi angajaţi talentaţi dar care sunt fie introvertiţi, fie înţeleg diferit fun-ul. Organizaţia care se promovează împrumutând imaginea unui club eşuează în a reprezenta echitabil multiculturalismul şi diversitatea resurselor umane (de care dispune sau pe care doreşte să le atragă).

În orice caz, “diversitatea” sugerată (în clipurile de tip Harlem Shake şi nu numai) descrie particularităţile unei singure subculturi (sociologic vorbind). Skater-ii, bicicliştii, roller-ii, graffer-ii, dansatorii de free-style etc. fac figuraţie în videoclipuri ca ambasadori ai aceluiaşi curent cultural, deci nu putem vorbi de diversitate.

Aspectul prezentat mai sus are totuşi meritul de a introduce o posibilă nouă practică în HR: renume de bun angajator construit pe fiecare nişă în parte. Suntem atraşi, convinşi, motivaţi în mod diferit, prin urmare diversitatea unui climat profesional trebuie exprimată în propoziţii de valoare (EVP) particularizate. Putem încadra aici Harlem Shake, un video în care angajaţii cântă la anumite instrumente, practică diverse sporturi, sau unul în care îşi apreciază colegii şi mediul de lucru.

Voi de ce sunteţi atraşi mai mult? De simplul “mediu de lucru plăcut” sau de zgomotosul şi dinamicul stil din Harlem?