Pașii de urmat pentru o carieră în resurse umane
Diana ne-a întrebat:
Sunt absolventa unei facultăți de psihologie și a unui master în psihologie clinică. Din păcate, în acest domeniu, locurile de muncă sunt extrem de limitate. Am experiență în evaluare psihologică și m-am gândit să incerc resursele umane însă, din câte se pare, nu mă pliez pe profilul acestui job. Cu toate ca am aplicat și am trimis CV-uri pentru mai multe locuri de muncă, nu am fost sunată.
Care ar fi pașii pe care ar trebui să îi urmez pentru a putea să încep o carieră în resurse umane, având pregătire și experiență în ceva atât de diferit? Va trebui să fac voluntariat 2-3 ani până să-mi găsesc ceva?
Noi îi răspundem:
Din păcate sau din fericire (depinde din ce punct de vedere privești) nu există un traseu clar care să te ducă direct către o carieră în resurse umane. Dacă studiezi puțin ce educație au cei care lucrează în acest domeniu (poți face acest lucru cu ușurință utilizând LinkedIn-ul), vei descoperi de la absolvenți de limbi străine, la absolvenți de Politehnică, studii economice sau psihologie etc., fără să existe o determinare clară de genul: „dacă ai absolvit facultatea X, ai acces direct la o carieră în HR.”
Partea bună a acestui aspect este că, teoretic, oricine își poate propune să „încerce” această zonă profesională pentru a descoperi în ce măsură se potrivește cu aspirațiile și nevoile sale (pragmatice sau nu :-)). De altfel, în secțiunea de pe PortalHR în care răspundem la întrebări am mai discutat despre dorința de a pătrunde în HR și despre provocările care vin la pachet cu ea, mai ales pentru cei fără experință sau studii (teoretic) relevante.
Iată articolele pe care ți le recomandăm și care, credem noi, răspund în mare măsură dilemei tale:
1. Vreau o carieră în resurse umane – de unde încep?
2. Cum găsesc un job într-o firmă de recrutare?
3. Ce șanse am să intru în domeniul recrutării fără experiență?
În ceea ce privește întrebarea ta despre voluntariat, răspunsul nostru este cât se poate de simplu: Da! Merită să faci voluntariat. Printre avantaje sunt de menționat faptul că este deja considerat și din punct de vedere legal experiență profesională, că te poate ajuta să înțelegi mai bine dacă HR-ul este ceea ce pare din afară și ceea ce ți se potrivește. În plus, te ține ocupată și ajută la scăderea nivelului de anxietate în procesul de căutare a unui job (care este posibil să dureze mai mult decât ai vrea).
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam