3 motive pentru care vedetele organizației nu livrează întotdeauna performanță
În virtutea educației pe care o primim, avem tendința să percepem perfecționismul ca pe o însușire pozitivă. În fond, îl asociem cu treaba bine făcută, cu atenția la detalii, cu grija pentru termenele limită etc. Cu timpul și cu experiența însă, noțiunea se erodează și dimensiunea negativă a perfecționismului devine din ce în ce mai evidentă.
Realitatea dovedește adesea că perfecționiștii din companii tind să evite provocările, nu au răbdare, nu reușesc să observe tendințele și refuză ajutorul celorlalți. Toate acestea au impact negativ asupra muncii în echipă, comunicării organizaționale, performanței și riscă, în timp, să erodeze imaginea companiei.
Pentru că ne-am pus adesea problema care este nivelul sănătos de perfecționism dintr-o organizație, ne-a atras atenția un articol de pe Recruiting Intelligence Recruiting Community despre „vedetele organizației”, perfecționiștii de care, la nivel teoretic, orice companie are nevoie dar cu care este, de fapt, foarte greu să lucrezi. Și, pe principiul că, dacă suntem conștienți de efectele negative pe care le aduc la pachet, avem șanse mai mari să le contracarăm, iată care sunt 3 din modalitățile în care perfecționiștii pot compromite nu doar activitatea lor, ci și performanța organizațională.
1. Vor să fie plăcuți.
Perfecționiștii sunt obișnuiți să fie lăudați, au nevoie de aprecierea celorlalți pentru a funcționa corect. Asta înseamnă nu doar că percep o presiune foarte mare să livreze rezultate excepționale, dar și că, într-un fel subtil, ei ajung să se simtă responsabili pentru fericirea celorlalți. Astfel, perfecționiștii vor să mulțumească pe toată lumea, iar acest lucru îi pune în situația de a lua adesea decizii greșite.
2. Evită eșecurile.
În activitățile profesionale zilnice ne întâlnim adesea cu provocări și obstacole. Perfecționiștii încearcă să se ferească de ele (pentru că, au ei senzația, un eșec le afectează dramatic imaginea), fapt ce îi determină să aleagă căi mai simple de rezolvare și nu întotdeauna înțelepte.
3. Nu reuseșc să prioritizeze sarcinile.
Pentru perfecționiști, toate sarcinile sunt importante și din acest motiv le este dificil să se concentreze pe una singură. Alegerea unui proiect prioritar le poate influența negativ productivitatea pentru că efectiv îi blochează.
Impactul celor 3 atitudini descrise mai sus asupra celorlalți din organizație este, în opinia noastră, evident. Managerii își vor consuma rezerve importante de energie pentru hrănirea nevoii de apreciere a perfecționiștilor, membrii echipei vor avea de suferit din cauza aversiunii pentru schimbare și tendinței de a evita asumarea responsabilității pentru mai multe proiecte, iar consecințele nu se opresc aici.
Tu lucrezi cu perfecționiști? Cum se comportă ei în organizație?
Descoperă și restul motivelor pentru care aceste vedete ale organizației pot afecta compania în care lucrează în articolul 6 Reasons Why Overachievers Frequently Under-deliver.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam