Secțiune susținută de
Ca sa alergi nu ai nevoie de picioare sanatoase
In urma cu cateva saptamani, lansam pe PortalHR o provocare. Ofeream premii impreuna cu BestJobs pentru cele mai inspirate povesti de recrutare.
Ne bucuram sa putem anunta castigatorul premiului 1 si pentru ca povestea are in sine un indemn la pasiune in cariera si la trairea vietii cu bucurie nedisimulata, v-o impartasim si voua (cu permisiunea castigatoarei, evident).
Multumim, Gabriela, si mult succes in continuare!
Povestea pe care incerc sa o dezvalui astazi s-a derulat in luna mai a acestui an. Era o forfota mare in cadrul companiei si din dorinta de a reorganiza Departamentul de Marketing s-a postat pe un portal de joburi un anunt care anunta cu mare valva dorinta de a ne creste echipa cu un membru destoinic in arta comunicarii.
Dupa doua zile, CV-urile au inceput sa “curga” si cu greu am facut fata valului de aplicanti, deoarece numai eu ma ocup de selectare si recrutare pentru acest tip de pozitii. Aplicantii trec de primul pas doar daca in urma discutiilor purtate cu ei consider ca sunt aproape de ceea ce ne dorim.
Dar sa ne intoarcem la momentul zero in care pe biroul meu erau asezate in ordine aproape o suta de CV-uri care asteptau cuminti sa fie rasfoite. Cu ochelarii pe nas am inceput sa marchez informatiile care imi starneau interes si incet, incet am reusit sa parcurg oceanul de informatii si sa aleg 20 de persoane care pareau a fi potrivite.
A doua zi, eu plina de entuziasm (am uitat sa precizez faptul ca imi place foarte mult ceea ce fac) am luat telefonul in mana si am pornit la atac. Dupa aproximativ doua ore si jumatate avem programari pentru primul inteviu la 19 dintre persoanele selectate. Urmau doua zile de foc, doua zile de maraton efectiv pentru ca la sparsitul saptamanii sa pot prezenta o lista scurta cu doua, maxim trei persoane care merg mai departe si sunt prezentate Directorului General.
Consultanta in relatii publice, marketing si comunicare specializata in relatii cu presa, evenimente, petreceri, teambuilding, nu este o munca tocmai usoara si trebuie sa ai un simt al perceptiei foarte dezvoltat, in plus trebuie sa fii maestru in comunicare, sa fii intodeauna pregatit si sa ai raspunsurile in buzunarul de la piept.
Cele doua zile s-au scurs si avem o lista scurta. Lista mea cuprindea trei nume, doua fete si un baiat aveau pregatirea si calitatile pe care le creionasem in profilul creat pentru acel post.
Dar problema nu se finalizase, era abia la inceput, iar eu trebuia sa dau explicatii pentru alegerile facute, asa ca vineri dimineata, inarmata cu argumente serioase, am prezentat sefei mele lista scurta. Dupa prezentarea fiecarui candidat cu stangacie am adaugat:“Raluca, fata de numai 32 de ani care a acumulat punctajul cel mai mare, este tintuita in scaunul cu rotile de la varsta de 5 ani, ca urmare a unui accident auto”.
Atunci ochii sefei mele cautau un raspuns, iar eu am continuat: “Am ales-o pentru ca este pregatita, are experienta, si cred ca planurile si proiectele despre care mi-a vorbit in cadrul interviului sunt de-a dreptul uimitoare”. Pentru o clipa nici una dintre noi nu a mai spus nimic, parca ne gandeam ca nu este potrivit sa mai vorbim despre acest aspect, dar totusi il consideram esential.La finalul discutiei am avut un singur raspuns. Da, Raluca merge mai departe. Si a mers.
In saptamana imediat urmatoare am solicitat celor trei candidati prezenta la cel de-al doilea interviu in cadrul caruia erau supusi la proba practica. Totul s-a derulat asa cum ma asteptam, cei trei candidati s-au descurcat foarte bine, dar dintre toti proiectul Ralucai era cel mai “insufletit”. Modul in care a raspuns intrebarilor adresate, solutiile pe care le oferea si pliantul pe care l-a creat erau cu totul speciale. Eu eram hotarata sa imi mentin punctul de vedere si sa ii acord Ralucai punctajul meritat si sefa mea era de aceeasi parere vazand modul in care s-a descurcat tanara la proba practica.
A venit si ziua X, zi in care i s-a prezentat Directorului General lista finala in care erau inscrise doar doua din cele trei nume: Raluca si Eugen. Asa cum obisnuia, Directorul General ne-a invitat la o discutie in care sa argumentam alegerea facuta, asa ca i-am aratat testele si i-am prezentat fiecare dintre noi motivele pentru care am facut acesta alegere, dupa care i-am prezentat si situatia delicata in care se afla Raluca.
Care credeti ca a fost reactia? Una foarte fireasca si naturala, spun eu, pentru ca Raluca este astazi colega noastra si desi poate pentru unii pare nepotrivit, o persoana tintuita in scaunul cu rotile poate promova si poate aduce solutii extraordinare pentru a strange informatii cu privire la miscarile din piata locala si la promovarea serviciilor pe care le oferim. Cat despre comunicare, e o fata de nota 10 plus, cocheteaza cu presa locala si strecoara informatii despre reusitele noastre folosind toate canalele sociale si media posibile.
A fost o experienta unica care a ajuns sa fie filozofia mea de viata: “Ca sa alergi nu trebuie sa ai picioarele sanatoase, ci sufletul plin de dorinta de a pava un drum pe care altii vor putea merge”. Aceasta este povestea care a adus zambetul pe chipul frumos al Ralucai si o confirmare pentru toti cei care se indoiau si considerau ca alegerea este nepotrivita.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam