Secțiune susținută de

Reteaua de contacte

Portal HR \ HR Pedia \ Reteaua de contacte

Cu resursele pe care le pune la dispozitie internetul, crearea unei retele de contacte valoroase incepe sa fie din ce in ce mai putin un apanaj al comunicarii directe si din ce in ce mai mult o consecinta a utilizarii inspirate a instrumentelor disponibile.

Activarea retelei de contacte (networkingul) s-a dovedit de multe ori una dintre cele mai eficiente modalitati de identificare rapida de profile interesante (mai ales in cazul pozitiilor care necesita seturi deosebite de competente).

Iata enumerate cateva din modalitatile de construire a unei retele de contacte eficiente care poate fi utilizata cu succes in identificarea de candidati potriviti pentru o pozitie vacanta:

  1. implicarea in evenimente de business (fie ca este vorba de subiecte economice generale, fie de targuri/ conferinte specializate pe anumite teme cheie) si interactiune cu cat mai multi participanti.
  2. inscrierea ca membru pe diferite retele/ site-uri/ forumuri care permit dialogul/ interactiunea.
  3. cultivarea relatiilor cu profesionisti din diferite domenii prin stabilirea de intalniri, discutii etc.
  4. construirea si gestionarea unei baze de date de candidati potentiali din diferite zone functionale (o baza de date este de cele mai multe ori o “baza de contacte”, candidatii buni care au fost bine tratati dovedindu-se de multe ori surse foarte bune de profile potrivite).

Retelele sociale sunt printre cele mai “la moda” modalitati de networking. Linkedin este de departe una dintre cele mai utilizate, cu peste 35 milioane de utilizatori si conectare gratuita mai ales in scopuri de business. Internetul este insa populat si de multe alte astfel de retele, mai mult sau mai putin cunoscute, Facebook, Meettheboss, Ryze, Talkbiznow, XING, ce maresc considerabil spatiul virtual de comunicare si posibilitatile de networking.

Activarea unui anunt de recrutare intr-o retea de contacte se poate face atat informal (descrierea postului fiind in aceasta situatie mai degraba orientativa si scotand in evidenta anumite aspecte provocatoare/ atractive), fie formal prin intermediul unui anunt platit (Linkedin ofera aceasta posibilitate in mod asemanator cu site-urile de joburi), cu posibilitatea de “recomandare” a jobului catre persoane potential interesate sau cu profile atragatoare pentru angajator.

Ca si modalitate de identificare a profilelor interesante, networking-ul se poate dovedi rapid si putin costisitor, atata vreme cat consistenta si relevanta retelei a fost construita in timp printr-un efort constant si sustinut.

O retea de contacte eficienta nu se dezvoltă peste noapte. Mai mult decat atat, relevanta profilelor primite in urma activarii unei astfel de retele trebuie vazuta in context. Astfel, calitatea profilelor recomandate creste odata cu increderea pe care “persoanele de contact” o au in persoana catre care se face recomandarea, dar si direct proportional cu claritatea informatiilor transmise si realismul lor.

Save

Data articol: septembrie 29, 2010

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam