Pe 29 mai, în Timișoara, sunt așteptați peste 120 de specialiști HR și manageri la ExpoConferința de Resurse Umane- HR Summit.
Vorbim atât de mult în ultima vreme despre generația Y, încât îi uităm adesea pe cei din generația X (născuți între anii 60 și 80), cu alte tipare de gândire […]
Dacă ne gândim la climatul economic actual, putem spune că una din prioritățile oricărui business la început de an este să aibă un număr cât mai mare de clienți satisfăcuți […]
În condițiile în care este din ce în ce mai greu să găsești profesioniștii de care organizația are nevoie, orice strategie sănătoasă de resurse umane o să pună pe primele […]
Concluziile unei cercetări derulate recent de cei de la London Business School au șanse mari să schimbe modul în care ne raportăm la reguli, procese organizaționale și sancțiuni pentru nerespectarea lor.
Titlul aceasta are șanse mari să contrazică teoriile organizaţionale despre gradul de implicare al angajaţilor şi concluziile tradiționale privind performanţa individuală şi implicit organizaţională. Este vorba despre acel employee engagement […]
„Chiar așa, de ce?” este probabil prima întrebare care vă vine în minte citind acest titlu, fie că tonul este unul sarcastic (căci, nu-i așa, trăim în epoca vitezei și […]
Știm deja că o organizație care folosește inspirat și eficient instrumentele coaching-ului are șanse mari să se asigure că obiectivele individuale și organizaționale sunt atinse. În egală măsură, recunoașterea are […]
În articolul “E prea devreme sa vorbim de engagement”, Cristian Manafu pune în discuţie câteva aspecte fundamentale pentru HR: implicarea, entuziasmul şi devotamentul angajaţilor. E deosebit de interesant faptul că […]
Deși la prima vedere poate părea o pierdere de timp, un program bine pus la punct de induction/onboarding (orientare) se poate dovedi a fi diferența semnificativă dintre succes și eșec, […]
S-ar putea ca un articol despre circ și saltimbanci pe PortalHR să vă facă să ridicați cel puțin o sprânceană. Dar dincolo de fascinația pentru măiestria celor de la Cirque […]
O discuție recentă de pe HR Toolbox ne-a adus aminte de o altă încercare prin care trebuie să treacă managementul resurselor umane în această perioadă.